Cum să îți optimizezi paginile de produse pentru a crește conversiile

Cum să îți optimizezi paginile de produse pentru a crește conversiile

31.03.2017 14:14

Motivul principal pentru rata scăzută de conversie a unui magazin online îl reprezintă paginile de produs care nu sunt optimizate în mod corespunzător astfel încât să vândă. Până la urmă, acesta este scopul lor principal, pe lângă cel de a arăta posibililor cumpărători imagini cu produsele și a afla mai multe informații despre ele.

Dacă vrei să știi ce elemente trebuie să conțină o pagină de produs care ajută la creșterea conversiilor, atunci continuă să citești acest articol.

1. Imagini mari și de calitate înaltă

Deoarece în mediul online cumpărătorii nu pot atinge sau proba produsele, este foarte important ca imaginile să fie cât mai calitative astfel încât aceștia să își dea seama chiar și de cele mai subtile detalii.

Pe de altă parte, contează să ai și cât mai multe imagini cu același produs, care să arate cumpărătorului unghiuri cât mai diferite, dar și caracteristicile acestuia. Dacă poți, încearcă să găsești un fundal pentru imagini care să se potrivească pentru toate produsele de pe site.

2. Descrierile de produs

Dacă vinzi produse de la producător, atunci ar fi bine să nu folosești descrierea pe care au creat-o aceștia pentru produse. Pe lângă faptul că Google te poate penaliza, cumpărătorii vor fi mai degrabă captivați de o poveste, mai mult decât de specificațiile tehnice ale produsului.

Copywriting-ul este o artă și poate face minuni chiar și pentru cel mai banal produs din lume.   

3. Butoanele de call to action

Pentru a determina cumpărătorii să ia o decizie, o pagină de produs trebuie să conțină butoanele de call to action. Pe lângă clasicul “adaugă în cos”, mai poți folosi și “adaugă la favorite” sau “vezi mai multe detalii”.

În funcție de designul site-ului tău, îți recomandăm să faci A/B testing la început ca să vezi ce culoare îți aduce cele mai multe click-uri pe butonul de call to action.

4. Rating-uri și recenzii la produse  

Recenziile pozitive pot converti vizitatorii magazinului tău online, deoarece aceștia vor vedea că și alte persoane au cumpărat produse vândute de tine și că au fost mulțumiți de comanda lor.

Lipsa lor îi va determina pe vizitatori să își pună semne de întrebare legate de legitimitatea site-ului tău și nu vor face pasul următor de a adăuga produsul în coș.

5. Serviciul de relații cu clienții

Oricât de multe informații crezi că ai adăugat în descrierea produsului, nu poți răspunde la toate întrebările pe care le poate avea un client. Așadar, cel mai bine este să ai un serviciu de relații cu clienții bine pus la punct și cât mai vizibil pe pagina de produs.

Un număr de telefon, o adresă de email, butoane care conduc către profilele de pe rețelele de socializare și chiar și opțiunea de live chat sunt elemente esențiale pentru serviciul de relații cu clienții.

6. Detalii legate de livrare, garanție și returnarea produselor

Chiar dacă un cumpărător este pregătit să achiziționeze un produs, întotdeauna va avea o mică ezitare. Pentru a-l ajuta să depășească de momente, este important să afișezi informații legate de:

  • Livrarea produsului (cât durează și cât costă);

  • Dacă se poate returna și în ce condiții;

  • Dacă se oferă garanție pentru produse.

Astfel, vizitatorii vor știi din start toate condițiile, fără a fi nevoiți să le caute singuri pe site.

Este păcat să nu profiți de aceste sfaturi și să nu-ți optimizezi paginile de produs. Chiar dacă produsele pe care le vinzi sunt de calitate, vizitatorii trebuie convinși prin pagina de produs să facă pasul următor.  

Ți-a plăcut acest articol?

Subscrie la newsletter-ul nostru și află când îl publicăm pe următorul.

Vrei propriul tău magazin online?

Blugento: Platform for Growth — simplu, ușor, complet. Soluția ideală, construită pe fundația solidă Magento, care oferă toate funcțiile necesare unui magazin online într-un pachet robust și ușor de utilizat. Fără contracte de lungă durată, și fără date captive.

Ce este Blugento? Vezi planuri și prețuri
Postat în Marketing Online CRO De:
Blugento