5 strategii prin care poți crea sentimentul de urgență pentru a crește vânzările

5 strategii prin care poți crea sentimentul de urgență pentru a crește vânzările

25.05.2017 12:41

O parte din vizitatorii unui magazin online nu vor fi convertiți în clienți din diverse motive. Poate nu au găsit ce căutau, nu au suficienți bani la momentul respectiv sau pur și simplu nu sunt siguri că au nevoie de acel produs.  

Cu siguranță te regăsești și tu în scenariul următor. Intri pe un magazin online, te uiti, găsești câteva produse care îți fac cu ochiul, însă ceva te oprește să le adaugi în coș sau să finalizezi comanda. Dar dacă în dreptul produselor vei vedea un mesaj care îți spune că oferta mai durează maxim 24 de ore, atunci ai mai amâna luarea unei decizii? Noi îți garantăm că nu.

Chiar dacă obiectivul nu este să îi transformi pe vizitatori în cumpărători frenetici, trebuie totuși să îi încurajezi să acționeze pe loc.

Hai să vedem cum te poți folosi de crearea sentimentului de urgență pentru a crește vânzările.

1. Flash sales

Termenul de flash sales se referă la reducerea prețului pentru o perioadă limitată de timp. De obicei, aceste vânzări durează 24 de ore și nu se aplică pentru întreaga selecție de produse. Vizitatorului îi sunt afișate prețul original al produsului, cel promoțional, dar și ora și ziua la care expiră promoția.

Dacă ai observat că anumite produse mai scumpe nu se vând atât de bine, atunci le-ai putea include într-un flash sale.

2. Prezența unui cronometru   

În loc să afișezi data și ora până când este valabilă promoția, include un cronometru pe pagina de produs. Nu uita să incluzi în format zilele, orele, minutele, dar și secundele. Design-ul cronometrului trebuie să fie vizibil, suficient de mare astfel încât să atragă atenția oricărui vizitator și în concordanță cu restul elementelor de pe pagină.

3. Livrare gratuită     

Am descoperit într-un articol anterior de pe blog că livrarea gratuită este unul din factorii principali care influențează decizia unui vizitator de a face o achiziție.

Te poți folosi de această descoperire pentru a-ți crește vânzările. Cea mai bună strategie este să afișezi un mesaj pe paginile de produs, dar și pe cea principală, în care garantezi livrare gratuită pentru ziua următoare, în cazul în care vizitatorul pune comanda în următoarele 4 ore.

4. Stoc limitat

Afișarea faptului că stocul este limitat poate fi folosită cu mare succes în avantajul tău. Cea mai simpluă modalitate prin care poți face acest lucru este să atragi atenția asupra cantității rămase pentru anumite produse, mai ales atunci când sunt sub 10 produse rămase spre vânzare.

De exemplu, dacă vinzi haine, atunci poți afișa cantitatea pentru anumite măsuri care sunt pe cale de a avea stocul epuizat. De asemenea, încearcă să faci mesajul cât mai diferit și să nu fie banal precum “Stoc: 2 produse”.

5. Cantități limitate  

Această strategie funcționează de minune atunci când lansezi anumite produse care fac parte dintr-o colecție limitată. Astfel, vei afișa pe paginile de produs câte bucăți sunt disponibile pentru fiecare model în parte. Un cumpărător nu numai că se va simți bine achiziționând un produs dintr-o colecție unicat, dar se va simți și special pentru că nu multe persoane vor deține acel obiect.

Nu abuza de aceste strategii pentru a-ți crește vânzările

Este perfect în regulă să folosești aceste idei, atâta timp cât nu o faci prea des. Nu uita că aceste strategii funcționează în cazul celor care amâna luarea unei decizii, și nu pentru cei care nu vor/nu au nevoie de anumite produse.  

 

Ți-a plăcut acest articol?

Subscrie la newsletter-ul nostru și află când îl publicăm pe următorul.

Vrei propriul tău magazin online?

Blugento: Platform for Growth — simplu, ușor, complet. Soluția ideală, construită pe fundația solidă Magento, care oferă toate funcțiile necesare unui magazin online într-un pachet robust și ușor de utilizat. Fără contracte de lungă durată, și fără date captive.

Ce este Blugento? Vezi planuri și prețuri