5 lecții de eCommerce de la liderii de piață

5 lecții de eCommerce de la liderii de piață

20.11.2017 17:46

Nu multe companii pot spune că vor rămâne în istorie. Îți trebuie oportunitatea, sclipirea de geniu și probabil un pic de noroc. Chiar și așa, cei care au reușit ne pot învăța multe despre eCommerce, nu doar în strategie, ci și în viziune.

Acest articol are ca scop să prezinte câteva dintre aceste companii și ce le-a propulsat către vârf.

1. Nu Riști, Nu Câștigi - Amazon

În ziua de azi, toată lumea a auzit de Amazon. Compania inovativă și ultra-eficientă de astăzi a fost construită prin decizii curajoase. Chiar și acum, Amazon investește sume mari în idei invoative, dar riscante.

Jeff Bezos, fondatorul Amazon și-a dat demisia de la job-ul lui bine plătit și stabil pentru a-și deschide un magazin online. Asta nu sună așa riscant în mediul de astăzi, dar el a făcut asta în 1994, când internetul era încă tânăr și nesigur, iar industria eCommerce era mult mai mică.

Magazinul de cărți a fost un succes instant, dar aproape tot profitul era în permaneță investit înapoi în companie.

Un alt salt a fost decizia firmei să își extindă gama de produse. Acum, poți găsi mai orice produs pe Amazon. În 2013, au început să dezvolte drone care să transporte pachete. Apoi s-au lansat în lumea electronicelor, rezultând în bine-cunoscutul Amazon Echo. Mai puțin cunoscut este faptul că pe lângă aceste reușite, Amazon a făcut și alte experimente, care nu și-au atins scopul.

Cu toate riscurile acestea, Amazon continuă să fie cel mai mare magazin online din lume. Putem învăța multe lecții de eCommerce de la ei. Totuși, probabil cea mai importantă dintre toate e asta: dacă vrei să faci ceva extraordinar, trebuie să inovezi și trebuie să-ți asumi riscuri.

2. Sărbătorește Unicitatea Brandului Tău - Cards Against Humanity

Dacă i-ai ruga pe cei de la Cards Against Humanity (CAH) să îți dea lecții de eCommerce, probabil răspunsul lor nu ar fi potrivit pentru copii. De fapt, aceea este lecția în sine.

Jocurile de cărți și boardgames-urile pierd clienți în fața jocurilor video de ani de zile. Ai putea spune că nu este un mediu bun pentru o firmă nouă și ai avea dreptate, dar asta nu i-a oprit pe cei de la CAH.

Încă de la început, modul lor de a-și descrie produsul și clienții ar face un veteran al relațiilor publice să leșine. Prima propoziție de pe site-ul lor spune ”Cards Against Humanity este un joc de petrecere pentru oameni oribili”.

Sclipirea de geniu este că, încă de la prima impresie, clientul cunoaște genul de umor prezent și în joc, și în companie. Introducerea este interesantă și memorabilă, iar dacă acea propoziție nu te alungă, probabil îți va plăcea produsul.

Dintre toate cele cinci lecții de eCommerce, aceasta este cea mai subiectivă. Nu îți sugerăm să îți insulți clienții, doar îți spunem să găsești o abordare unică, la fel ca cei de la CAH.

Într-o industrie competitivă, originalitatea este sfântă.

3. Shopping-ul Online Este o Experiență - Greats

Unul din avantajele pe care le au magazinele fizice față de cele online este experiența de a cumpăra. Nu poți atinge produsul înainte de-al comanda pe un site de eCommerce. Nu poți proba o haină și nu poți ține un telefon în mână ca să știi cât de comod se simte.

Magazinele online se bazează pe descrieri, imagini și poate video-uri pentru a te familiariza cu un produs. Totuși, tot mai multe site-uri de eCommerce au început să vadă asta ca pe o oportunitate, nu o piedică. Dintre aceste companii, favorita noastră este magazinul de adidași, Greats.

Sursa: Greats

Concluzia lor a fost că, dacă nu pot oferi experiența unui magazin fizic, vor crea experiența unei gale de modă în inima New York-ului.

Au reușit asta printr-un design foarte elegant și bine plănuit.

Blogul lor, numit ”The Playbook”, este o adevărată scrisoare de dragoste adresată New York-ului. Subiectele principale sunt artiștii orașului și clienții firmei. Cireașa de pe tort este volumul și calitatea extraordinară a pozelor, atât pe blog cât și în magazin. Nu numai că produsele sunt foarte bine prezentate, dar pasiunea și personalitatea companiei este vizibilă în fiecare detaliu al site-ului.

Mediul online îți permite să îți folosești magazinul și produsele pentru a crea o experiență unică. Nu încerca să emulezi magazine fizice, ci crează ceva deosebit și memorabil.

4. Datele Despre Clienți Sunt Mereu Valoroase - Target

Doar pentru că o companie are peste o mie de magazine fizice, nu înseamnă că nu ne poate învăța ceva despre eCommerce. De fapt, Target este o sursă excelentă de inspirație. În domeniul colectării de date și a anunțurilor plătite, sunt printre cei mai buni.

În primul rând, compania adună extraordinar de multe informații. Ei fac asta prin intermediul magazinelor, a aplicațiilor de mobil, a website-ului lor și a cupoanelor pentru a-și cunoaște clienții cât mai bine. Pe baza acelor date, compania stabilește bugetele diferitelor departamente de marketing și pregătește campanii bine țintite.

Prin email-uri, strategii de remarketing pe platforme de socializare și anunțuri pe Google, Target își abordează audiența cu oferte personalizate. Relevanța acestor oferte se bazează tot pe bogăția de informații pe care o dețin. Cu un catalog de produse gigantic, vizitatorii ar întâmpina dificultăți găsind singuri produsele și ofertele de care sunt interesați.

Rezultatul este că audiența este mai bine informată, mai interesată și cumpără mai mult. Majoritatea acestor vânzări au loc în magazine fizice, nu pe site, dar asta se datorează reputației de comerciant clasic a companiei.

Lecția este simplă: datele despre clienți îți vor îmbunătăți fiecare pas al campaniilor de marketing. Cât timp nu ești invaziv, află cât mai multe despre cumpărătorii tăi!

5. Marketingul Organic Este Neprețuit - Diamond Candles

Ca majoritatea startup-urilor, Diamond Candles a avut dificultăți financiare inițial. Compania nu avea fonduri să investească în marketing. Totuși, o firmă de eCommerce nu poate supraviețui fără marketing. Soluția lor a fost să se concentreze pe produse și să lase promovarea în mâinile clienților fericiți.

Produsele Diamond Candles, lumânări parfumate cu un inel în interior, sunt un subiect de discuție foarte interesant. Deși compania a început cu un număr mic de clienți, mulți dintre ei au recomandat produsele la prieteni și familie. În esență, clienții companiei erau cei care aduceau vizitatori noi.

Cel mai mare succes al companiei, totuși, a avut loc pe Facebook. Mulți cumpărători au pozat momentul dezvăluirii inelului din lumânare și au distribuit poza pe rețeaua de socializare. Cei de la Diamond Candles au văzut potențialul acestor poze și au început să încurajeze toți clienții să imortalizeze experiența. Rezultatul final a fost peste un milion de fani pe Facebook și un număr mare de clienți aduși de pe platformă în mod organic, fără ajutorul anunțurilor plătite.

Morala este că nu ai mereu nevoie de strategii complexe și costisitoare de marketing. Un produs interesant poate atrage clienți pe cont propriu.

După cum poți observa de la aceste companii, ai nevoie atât de strategie, cât și de inspirație pentru a avea succes. Sfatul nostru este simplu: alege un domeniu de activitate care te pasionează. Adu personalitate magazinului tău și construiește-ți un brand demn de cărțile de istorie.

Cât despre partea tehnică a site-ului, aceea este specialitatea noastră. Cu platforma de eCommerce Blugento, îți vom crea un magazin unic și plin de personalitate.

Ți-a plăcut acest articol?

Subscrie la newsletter-ul nostru și află când îl publicăm pe următorul.

Postat în Inspirație Business Best Practice De:
Alex Iftode