5 Idei de eCommerce Marketing pe care să le pui în aplicare în 2018

5 Idei de eCommerce Marketing pe care să le pui în aplicare în 2018

20.12.2017 14:27

Anul nou este o oportunitate excelentă să revizuiești strategiile folosite în 2017, să vezi ce a funcționat, și să vi cu idei noi pentru 2018.

Pentru a te ajuta, am pregătit 5 sfaturi de marketing pe care le poți pune în aplicare în noul an:

1. Resegmentează-ți listele de potențiali clienți

Pentru a-ți crește magazinul online într-un ritm constant, trebuie să găsești în permanență potențiali clienți noi și să îi abordezi în felul potrivit.

Totuși, organizarea corectă a acestor date necesită timp și este de multe ori amânată.

Începe 2018 în forță, segmentând listele deja existente de potențiali clienți. Astfel, următoarele campanii de remarketing ale magazinului tău online vor obține rezultate mai bune.

Chiar dacă listele tale sunt deja bine definite și organizate, poți să le segmentezi chiar mai mult, pentru a crește nivelul de personalizare și șansa de a capta interesul audienței tale.

2. Întărește-ți prezența pe rețelele de socializare

Platformele de socializare precum Facebook au început să acorde tot mai multă atenție comerțului digital, integrând funcționalități de vânzare.

Ca urmare, este mai important ca niciodată să ai o prezență puternică pe aceste rețele. Nu numai că poți obține trafic suplimentar prin Facebook, poți chiar să faci vânzări directe.

Pregătește-ți strategia pentru noul an și stabilește-ți țintele:

  • Frecvența cu care postezi;
  • Traficul organic pe care îl vei obține;
  • Numărul de vizitatori aduși prin anunțuri plătite;
  • Vânzările făcute direct prin platforma de socializare;
  • Creșterea audienței.

Măsoară-ți progresul măcar odată pe lună și ajustează-ți strategia pe parcurs. Marketing-ul pe rețelele de socializare poate accelera simțitor creșterea unui magazin online, dar este un proces care necesită timp și atenție.

3. Pregătește un calendar de conținut

Conținutul de calitate este crucial pentru un rang bun pe motoarele de căutare și crește încrederea vizitatorilor față de site-ul de eCommerce. Totuși, nu te poți aștepta să creezi conținut de calitate fără un plan bine pus la punct.

Sugestia noastră este să pregătești un calendar pentru 2018 și să începi să notezi idei pentru evenimentele cele mai importante ale anului (de exemplu Black Friday). Apoi să completezi ”golurile” dintre aceste momente.

Chiar dacă nu vei putea crea din timp tot conținutul pe care îl vei pregăti de-a lungul anului, acest calendar te va ajuta să rămâi organizat în perioadele mai încărcate ale anului.

4. Integrează soluții noi de marketing

Industria eCommerce este în continuă evoluție, iar noi funcționalități de marketing apar destul de des.

Suntem de părere că un magazin online de succes trebuie să profite de noile apariții tehnologice, motiv pentru care căutăm în permanență noi parteneri care să aducă soluții specializate de eCommerce clienților noștri.

Dacă vrei să adaugi o funcționalitate nouă care să te ajute cu campaniile de marketing ale magazinului online, îți recomandăm să accesezi pagina noastră de parteneri și să vezi ce soluții îți vor spori creșterea companiei. Toate funcționalitățile sunt compatibile cu magazinele Blugento.

Moderinzând site-ul tău și îmbunătățind experiența vizitatorilor, vei rămâne în fața concurenței și în 2018.

5. Reafirmă-ți brandul

De-a lungul anului, brandul site-ului tău de eCommerce a evoluat. Campaniile de marketing sau gamele noi de produse îmbogățesc imaginea magazinului, dar de multe ori, această evoluție nu este prezentată îndeajuns de bine de conținutul mai vechi de pe site.

Anul nou este o ocazie bună să verifici toate paginile magazinului și să te asiguri că mesajul și brandul magazinului sunt bine reprezentate.

Pagina ”Despre Noi”, de exemplu, trebuie actualizată ocazional. Include evenimentele importante care s-au întâmplat în decursul anului și elimină textul care nu mai are relevanță în prezent.

Blogul este un alt element al magazinului online pe care trebuie să te concentrezi. Asigură-te că prezinți doar conținut folositor. Calitatea este mai importantă decât cantitatea.

Concluzie

Nu ar trebui să aștepți un eveniment special să acorzi magazinului tău online atenția cuvenită. Totuși, dacă nu ai aplicat ideile din acest articol în ultimul timp, nu aștepta.

Stabilește-ți țintele pentru 2018 și începe în forță!

Articole similare

Ți-a plăcut acest articol?

Subscrie la newsletter-ul nostru și află când îl publicăm pe următorul.

Postat în Marketing Online Inspirație De:

Alex Iftode