Blugento How To

Adăugarea și editarea unei pagini

Sistemul de management al conținutului (CMS) este secțiunea prin care puteți adăuga pagini noi la site-ul dumneavoastră. Recomandarea noastră este să vă creați pagini de ”Livrare”, ”Termeni și Condiții”, ”Despre Noi” și ”Politica de Retur”. În funcție de domeniul de activitate, e posibil să aveți nevoie și de alte pagini.

Pentru a crea o nouă pagină (ex: Livrare) pe care să o adăugați în subsolul comun al site-ului, accesați din panoul de control secțiunea ”CMS”, apoi ”Pagini” și apăsați butonul ”+ Adăugare Pagină Nouă”.

În secțiunea ”Informații Pagină” completați următoarele câmpuri:

Titlu Pagină. Scrieți numele paginii (în acest caz ”Livrare”).

Cheie URL. Această secțiune va fi parte din URL-ul paginii. Cel mai bine este să creați o cheie identică cu titlul paginii, din motive de claritate și SEO. Toate literele trebuie să fie mici, nu puteți include cifre, iar în loc de spații, folosiți caracterul ”-” (exemplu: ”livrare-si-retur”).

Stare. Pentru a face pagina accesibilă, alegeți ”Activat”.

În secțiunea ”Conținut” introduceți informațiile paginii (descrierea). Dacă nu doriți să scrieți direct în limbajul HTML, apăsați butonul ”Show / Hide Editor”. Altfel, puteți folosi editorul să introduceți informațiile dorite iar codul HTML va fi generat automat.

După ce ați introdus informațiile dorite, apăsați butonul ”Salvare Pagină”. În acest moment pagina a fost creată, dar vizitatorii nu au cum să acceseze pagina decât scriind URL-ul în bara de adrese a browser-ului. Ca urmare, următorul pas este să introduceți un link către pagină în subsolul site-ului. Pentru a introduce pagina de Livrare în subsol, trebuie sa accesați ”CMS” și ”Blocuri Statice”.

Selectați ”Footer Links” (al 2 - lea bloc) din lista blocurilor statice

În rubrica ”Conținut” adăugați un bullet (marcaj) nou cu numele paginii și folosiți acel nume ca ”ancoră” pentru link-ul către pagină. În acest caz ar fi ”Livrare” și ”http:/magazinulmeu.ro/livrare/".

După ce ați terminat, apăsați ”Salvare” și mergeți pe pagina principală a site-ului. Verificați în subsolul paginii dacă linkul este funcțional și dacă datele introduse pe pagina nouă sunt corecte. Dacă doriți să creați o pagină nouă, repetați procesul de la început.

Vă recomandăm și articolele despre Administrarea bannerelor și Modificarea designului.