Cum să creezi o strategie de marketing care să aducă rezultate magazinului tău online

Cum să creezi o strategie de marketing care să aducă rezultate magazinului tău online

15.03.2017 13:13

Unul dintre principalele motive pentru care o mare parte din magazinele online nu fac vânzări este lipsa unei strategii de marketing. O strategie bine pusă la punct te va ajuta să te diferențiezi față de competitori, să atragi noi clienți, dar și să îi faci să devină fideli brandului tău.

În acest articol, vom vorbi despre etapele prin care trebuie să treci pentru a crea o strategie de marketing care îți va aduce rezultate. Hai să vedem care sunt acestea.

Cum să creezi o strategie de marketing

Obiective

Strategia se va întinde pe mai multe luni, așadar trebuie să stabilești încă de la început ce obiective îți propui. Folosește întotdeauna obiective care se pot cuantifica. De exemplu, dacă scopul tău este să crești vânzările, atunci ai putea să îți propui următoarele:

  • Să aduci 400 de clienți noi în fiecare lună;

  • Să crești valoarea medie a unei comenzi cu 10%.

Profilul audienței

În această secțiune trebuie să definești cine este audiența ta, mai exact cui anume vrei să vinzi. Cel mai probabil, nu vei avea un singur profil, ci mai multe. Iată ce trebuie să includă acesta:

  • Vârsta

  • Sexul

  • Venit

  • Funcție

  • Localitate

  • Statut familial

  • Hobby-uri și interese

  • Detalii legate de stilul de viață

  • Site-uri accesate în mod frecvent (lista poate continua).

De asemenea, dacă ai avut cumpărători până în prezent, încearcă să afli de la ei care sunt beneficiile pe care le caută la produsele pe care le vinzi, dar și alte detalii legate de cum, unde și în ce context folosesc produsul.

Analiza competiției

Nu te gândi ca trebuie să analizezi ce fac toți competitorii tăi. Din contră, trebuie să îi alegi pe cei mai importanți trei și să te uiți la următoarele aspecte:

  • Calitatea produselor și prețul lor

  • Activitatea pe rețetele de socializare și activitățile conexe

  • Colaborări cu alte branduri sau influenceri

  • Relații cu clienții

  • Designul site-ului

  • Conținutul publicat pe site

  • Butoanele de call to action

Resurse valoroase

Pentru a vedea rezultate din strategia de marketing, trebuie să știi foarte clar ce fel de materiale de marketing pot aduce și mai multă valoare brandului tău.

De exemplu, dacă ai un copywriter foarte bun în echipă, atunci îți poți concentra eforturile pentru a crea un website care să convertească mult mai bine. Gândește-te la câți oameni ai în echipă și la ce abilități are fiecare, apoi vezi dacă e cazul să mai angajezi pe cineva pentru un anumit post, astfel încât să îți poți atinge obiectivele setate la început.

Planul    

Acum că ai bifat toate aceste etape, e timpul să treci efectiv la crearea planului de marketing care va conține activități specifice bazate pe obiectivele setate.

Iată câteva idei pe care le poți include în planul tău de marketing:

  • Creșterea traficului organic pe anumite cuvinte-cheie

  • Crearea unor campanii pe rețelele de socializare

  • Campanii plătite pe Google

  • Publicarea de conținut pe blog

  • Optimizarea SEO a paginilor din site

  • Colaborări cu bloggeri și influenceri

  • Promoții trimise lunar pe email

Deoarece strategia de marketing se va întinde pe o perioadă mai mare de timp, e important să setezi metrice pentru fiecare activitate, indiferent de recurența ei. Astfel vei știi dacă ești într-adevăr pe drumul cel bun sau nu.

Nu trebuie să te concentrezi pe mai multe activități în același timp, mai ales dacă mărimea echipei nu îți permite acest lucru. În schimb, alege câteva idei pe care știi că le poți implementa foarte bine. Spor la treabă!



Vrei să-ți deschizi un magazin online?

Discută cu un consultant Blugento și află cum poți să-ți crești afacerea cu un magazin online performant!

Vreau Magazin