Cum te Poate Ajuta Google Analytics să Îți Crești Magazinul Online

Cum te Poate Ajuta Google Analytics să Îți Crești Magazinul Online

18.08.2017 09:28

Google Analytics este cel mai de preț aliat al magazinelor online, deoarece îți oferă acces la date și insight-uri extrem de detaliate despre cine sunt clienții tăi, ce interese au, dar și cum interacționează cu paginile tale.

Scopul folosirii acestei platforme este să iei decizii doar pe baza datelor și informațiilor pe care le descoperi prin intermediul acesteia pentru a îmbunătăți performanța magazinului tău online.

Înainte să îți spunem cum te poate ajuta Google Analytics să îți crești afacerea, hai să vedem care sunt cele două tipuri de eCommerce tracking oferite de platformă.

eCommerce tracking în Google Analytics

1. Standard

Opțiunea Standard îți oferă informații de bază despre magazinul tău online, precum numărul de comenzi, valoarea medie a unei comenzi sau care sunt cele mai populare produse. Ai posibilitatea să combini aceste date cu cele clasice precum canalele de marketing folosite, locație, datele demografice sau interesele vizitatorilor.

Îți recomandăm această opțiune dacă ți-ai deschis recent magazinul online, deoarece ai acces la rapoartele care sunt importante la început de drum, dar de asemenea vei putea segmenta datele pentru a genera insight-uri cât mai bune.

2. Enhanced

Opțiunea Enhanced îți oferă aceleași date ca cea Standard, dar și altele precum checkout funnel. Ai posibilitatea să vezi când vizitatorii adaugă sau șterg produse din coșul de cumpărături, când se uită la un anumit produs sau când vizualizează detalii despre acesta.

Această variantă oferă date mult mai detaliate despre vizitatori, dar și despre acțiunile pe care ei le fac înainte să plaseze o comandă.

Așa cum am menționat mai devreme, îți recomandăm să începi cu opțiunea Standard, iar apoi, pe măsură ce te familiarizezi cu platforma și cu segmentările pe care le poți realiza, poți trece la Enhanced pentru a-ți atinge obiectivele de vânzări.

Acum e timpul să vedem ce informații poți extrage din Google Analytics și cum le poți folosi pentru a-ți crește magazinul online.

Sursele de trafic

Pentru a descoperi sursele de trafic pentru site-ul tău, trebuie să te duci în GA, în secțiunea Traffic Sources > Sources > All Traffic. Datele prezentate aici îți vor spune foarte clar care au fost campaniile cu cel mai mare succes de până acum, dar și care sunt canalele cele mai slabe de marketing.

De exemplu, dacă primești mult trafic în urma campaniilor de email, atunci ar fi o idee bună să investești mai mult în acestea în viitorul apropiat. În schimb, poți observa că anumite campanii cu bloggeri nu ți-au adus traficul pe care îl așteptai.

Pe de altă parte, chiar dacă anumite canale nu ți-au adus atât de mult trafic pe cât sperai, poți face astfel încât să crești performanța acelui canal schimbând mesajul ales sau perioada de desfășurare a campaniei.

Căutările pe site

Pentru a vedea ce caută vizitatorii la tine pe site, trebuie să activezi această opțiune din View Settings > Site Search. Cu ajutorul acestui câmp de căutare, poți:

  • Descoperi ce fel de produse caută oamenii sau ce fel de informații ar vrea să găsească la tine pe site.
  • Ajuta vizitatorii să găsească mult mai ușor informația/produsul de care sunt interesați. Această funcție este esențială, mai ales dacă ai sute de produse pe site;

În ambele cazuri, te poți folosi de aceste date pentru a ghida vizitatorul mult mai ușor pe site, dar și pentru a-ți diversifica gama de produse dacă nu ai o selecție foarte mare.

Rapoarte de Acquisition

Aceste rapoarte sunt extrem de utile, deoarece îți oferă informații despre vizitatorii magazinului tău online, și anume cum au ajuns pe site și cum te-au găsit.

În mod implicit, acest raport îți arată:

  • Care sunt canalele ce aduc cei mai mulți vizitatori;
  • Care sunt canalele ce aduc cei mai mulți vizitatori care interacționează cu site-ul tău;
  • Care sunt canalele ce aduc vizitatori care se transformă ulterior în cumpărători.

Tot în această secțiune te poți folosi de datele demografice pentru a analiza diferențele care există între comportamentul de cumpărare al femeilor față de al bărbaților. De exemplu, poți observa că bărbații au tendința să cumpere mai multe produse decât femeile sau invers. Aceste informații te pot ajuta să îți adaptezi campaniile de marketing pentru a-ți spori vânzările.

Rapoarte de Behavior

Această secțiune te ajută să înțelegi modul în care vizitatorii noi, dar și cei care se întorc, interacționează cu site-ul tău și cu produsele pe care le vinzi. Aici vei avea posibilitatea să analizezi de câte ori trebuie să interacționeze cu magazinul tău online vizitatorii care se întorc și care într-un final decid să facă o achiziție.

Tot această secțiune include date legate de viteza și timpul de încărcare a paginilor tale, precum și bounce rate-ul. Cea din urmă se traduce ca rata de respingere și se referă la un vizitator care a accesat o singură pagină de pe magazinul tău online, și care apoi a părăsit site-ul fără a intra pe alte pagini. O rată ridicată de respingere indică de cele mai multe ori faptul că utilizatorul nu a găsit informația pe care o căuta, ori că informația prezentată era neclară sau nu inspira încredere.

În orice caz, aceste rapoarte te pot ajuta să identifici paginile cu probleme din site și să le modifici astfel încât să oferi o experiență cât mai bună tuturor vizitatorilor.

Rapoarte de conversii

În secțiunea de Conversions, ai acces la o mulțime de date. Iată care sunt acestea:

  • Numărul total de vizite;
  • Numărul de vizite al celor care au ajuns pe un landing page de produs;
  • Numărul celor care au adăugat produse în coș;
  • Numărul de vizite care s-a concretizat într-un act de cumpărare;
  • Numărul de vizitatori care nu au cumpărat niciun produs;
  • Numărul de vizitatori care s-au uitat la mai multe produse, dar nu au adăugat niciunul în coșul de cumpărături;
  • Numărul celor care au adăugat produse în coș, dar nu au finalizat cumpărăturile.

Toate aceste date te pot ajuta să îți dai seama dacă există anumite comportamente care se repetă la mai mulți vizitatori. Dacă ai o rată mare de abandon a coșului de cumpărături, atunci ar putea să existe o problemă cu procesul de checkout.

Secțiunea de Conversions îți oferă cele mai relevante date atunci când vrei să ști care sunt cele mai bine vândute produse, sau ce sumă sunt dispuși clienții tăi să cheltuiască pe cumpărături. În funcție de aceste informații, îți poți adapta campaniile de marketing pentru a satisface nevoile audienței tale, dar și pentru a crește rata de conversie.

Concluzie

Google Analytics îți pune la dispoziție o multitudine de variabile pe care le poți urmări. Partea bună este că nu trebuie să le urmărești pe toate, ci doar pe acelea care te pot ajuta să îți atingi obiectivele. Dacă mai ai nevoie și de alte sfaturi pe acest subiect, te invităm să intri pe Blugento Academy, unde vom posta în mod frecvent sfaturi practice și utile pentru creșterea unui magazin online.

Ți-a plăcut acest articol?

Subscrie la newsletter-ul nostru și află când îl publicăm pe următorul.

Vrei propriul tău magazin online?

Blugento: Platform for Growth — simplu, ușor, complet. Soluția ideală, construită pe fundația solidă Magento, care oferă toate funcțiile necesare unui magazin online într-un pachet robust și ușor de utilizat. Fără contracte de lungă durată, și fără date captive.

Ce este Blugento? Vezi planuri și prețuri

Articole similare

Postat în Marketing Online Analytics De:

Alex Iftode