Cum să creezi o relație de încredere cu clienții #ecommercefarafiltru

Cum să creezi o relație de încredere cu clienții #ecommercefarafiltru

21.07.2016 11:54

Un magazin online implică muncă și dedicație pentru a avea succes. De la strategii bine gândite pentru a atinge un număr cât mai mare de vânzări până la detalii ce țin de funcționalitatea siteului, toate aceste elemente sunt esențiale în dezvoltarea afacerii.

Cu toate acestea, unul din factorii principali ce influențează rezultatele obținute este relația pe care o stabilim cu clienții noștri. Studiile arată că până în anul 2020, relațiile cu clienții vor fi elementul principal care va face diferența între competitori, spre deosebire de preț și produs. În acest articol îți vom prezenta câteva sugestii și idei pentru a crea o relație durabilă bazată pe încredere.

Cunoaște-ți clienții

Este important să știm ceea ce își doresc clienții noștri pentru a le oferi produse și servicii conform necesităților acestora. Citește cu atenție review-urile primite pentru a îmbunătăți orice problemă semnalată sau pentru a observa ceea ce le-a plăcut și trebuie repetat. O altă modalitate prin care poți observa necesitățile pieței este prin sondaje de opinie. Acestea le permit clienților să își exprime părerea pe diverse teme, iar tu poți centraliza răspunsurile pentru a îți stabili prioritățile mai departe. O variantă simplă și rapidă o reprezintă siteurile specializate în acest domeniu precum iVOX.

Răspunde cât mai rapid la mesaje

Cu toții apreciem promptitudinea. Așadar, de ce să nu o oferim la rândul nostru? Ia-ți timp pentru a citi mesajele primite și pentru a răspunde cât mai eficient. Uneori este bine să oferim informații suplimentare pentru a transmite clientului că suntem la dispoziția lui pentru orice întrebare. O altă variantă sunt live chat-urile sau asistența telefonică unde putem oferi soluții în timp real, întrucât majoritatea consumatorilor au nevoie de suport pe parcursul cumpărăturilor online pentru a se decide cât mai rapid.

Oferă-le posibilități

În cazul cumpărăturilor online este dificil să știm dacă ceea ce vom primi este conform așteptărilor noastre. Acesta este unul din motivele pentru care majoritatea clienților refuză să cumpere de la un magazin online. Fii cu un pas în față și oferă posibilitatea de a testa mostre, de a returna produsul în cazul în care nu sunt mulțumiți, dar și videouri, descrieri și poze cât mai reale ale produselor oferite. În plus, există numeroase alte opțiuni care fac diferența, cum ar fi modalitățile de plată și transport, design atractiv, filtre pentru căutarea produselor, etc.

Pentru a ne asigura că avem o relație bună cu clienții noștri trebuie să luăm în considerare diverși factori. Uneori este nevoie doar de puțină dedicație și efort pentru a avea rezultate spectaculoase. Un client fericit înseamnă o afacere prosperă. Încearcă aceste sugestii și spune-ne părerea ta pe rețelele sociale folosind #ecommercefarafiltru.

Ți-a plăcut acest articol?

Subscrie la newsletter-ul nostru și află când îl publicăm pe următorul.

Vrei propriul tău magazin online?

Blugento: Platform for Growth — simplu, ușor, complet. Soluția ideală, construită pe fundația solidă Magento, care oferă toate funcțiile necesare unui magazin online într-un pachet robust și ușor de utilizat. Fără contracte de lungă durată, și fără date captive.

Ce este Blugento? Vezi planuri și prețuri
Postat în eCommerce Business De:
Oana Bosbici