5 Cauze Principale ale Coșurilor de Cumpărături Abandonate

5 Cauze Principale ale Coșurilor de Cumpărături Abandonate

02.11.2017 18:03

Coșurile de cumpărături abandonate sunt una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă platformele de eCommerce și magazinele online. Dacă un vizitator își încarcă coșul cu produse de pe site-ul tău, este clar că este interesat de ceea ce oferi și se gândește să plaseze o comandă. Atunci, întrebarea este de ce ar abandona coșul?

Există multe cauze posibile. Din fericire, multe motivelor pot fi diminuate sau chiar complet eliminate. Acestea sunt situațiile pe care ar trebui să te concentrezi:

1. Costul Transportului Este Neclar sau Prea Ridicat

Cel mai comun motiv pentru care coșurile de cumpărături rămân abandonate este nemulțumirea legată de costul transportului.

În multe cazuri, un posibil client va vrea să plaseze o comandă, dar va renunța din cauza prețului livrării. Transportul gratuit pentru orice comandă este în general imposibil, dar există un număr de acțiuni pe care le poți face pentru a scade numărul coșurilor abandonate din acest motiv.

Ca prim pas, poți oferi transport gratuit dacă valoarea coșului depășește o anumită sumă. Spre exemplu, Emag oferă transport gratuit pentru comenzi în valoare de 200 de lei sau mai mult. Pentru a încuraja vizitatorul să plaseze o comandă mai mare, sugerează-i produse relevante pe baza datelor colectate.

O altă potențială problemă apare atunci când prețul transportului este afișat doar la finalizarea comenzii. Magazinul ar trebui să prezinte costul transportului în așa fel încât orice vizitator să îl poată cunoaște. Altfel, riști să pierzi permanent încrederea acelui vizitator.

O soluție este să aveți o pagină dedicată detaliilor despre livrare. Aceste pagini de obicei pot fi accesate din subsolul paginii principale.

2. Vizitatorul nu Este Pregătit să Comande

Consumatorul modern caută mereu informații înainte să plaseze o comandă. Va compara modele, funcționalități, prețuri și multe alte detalii despre un produs. Din acest motiv, multe coșuri vor fi abandonate doar pentru că vizitatorul încă era în faza de informare.

Aceste situații nu sunt cauzate de vreun defect al magazinului tău. În cazul acesta, cel mai bun lucru este să prezinți produsele într-un mod cât mai convingător și eficient:

  • Pune la dispoziția vizitatorilor un wishlist. Astfel, când sunt pregătiți să cumpere, nu vor mai fi nevoiți să piardă timp încărcând din nou coșul de cumpărături. Această îndatorire revine în principal paltformei de eCommerce să îți ofere funcționalitatea.
  • Folosește descrieri cât mai detaliate și imagini cât mai clare pe pagina produsului. Cu cât site-ul tău oferă mai multe informații despre un articol, cu atât va fi mai atrăgător pentru vizitatori.
  • Pe lângă detalii despre produse, îți recomandăm să oferi și conținut informativ. Populează blogul magazinului cu articole folositoare pentru audiență. Câteva exemple ar fi: ghiduri despre cum să folosească produsele, recomandări, topuri ale celor mai populare produse.

3. Vizitatorul nu a Dorit să Își Creeze Cont pentru a Plasa Comanda

Orice magazin online își dorește să obțină cât mai multe conturi pe site. Un număr mare de conturi înseamnă mai multe date folositoare și o listă mare de oameni care vor primi newsletter-ul companiei. Cu toate acestea, nu ar trebui să silești vizitatorii să își facă cont pentru a putea comanda.

În general, o persoană își va face cont pe site-ul tău doar atunci când este familiar cu brandul și când știe că e foarte posibil să plaseze mai multe comenzi în viitor. Dacă constrângi acea persoană să își facă cont înainte să fie pregătită, la finalizarea unei comenzi, îți asumi riscul de a pierde comanda și potențialul client.

O cale de mijloc ar fi să încurajezi vizitatorii să își facă cont, dar să le dai opțiunea să plaseze comenzi fără să își facă cont. Dacă conturile pe site sunt un obiectiv important pentru tine, poți oferi o reducere sau un cupon pentru înregistrare.

4. Procesul de Checkout Este Prea Lung și Complicat

Checkout-ul ar trebui să fie mereu scurt și intuitiv. Fiecare pas în plus poate crește șansa ca vizitatorul să piardă interes și să abandoneze coșul. Nu este imperativ să scazi numărul de pași, totuși. Cel mai important lucru este să te asiguri că checkout-ul este simplu și că nu irosește timpul cumpărătorului. Cel mai eficient checkout, pe care îl oferă și platforma Blugento, are trei pași:

  • Detaliile despre livrare;
  • Detaliile despre plată;
  • Confirmarea comenzii.

Multe companii își promovează newsletter-ul la finalizarea unei comenzi. Această acțiune este binevenită atâta timp cât nu încetinește procesul de cumpărare. Dacă alegi să îți promovezi newsletter-ul în acest fel, pregătește și o metodă de a convinge vizitatorul să accepte. Un exemplu ar fi un eBook gratuit sau chiar o reducere pentru abonați.

În plus, îți recomandăm să specifici clar ce acțiuni sunt incluse în checkout. Astfel, clienții știu la ce să se aștepte și cresc șansele să finalizeze comanda.

5. Magazinul nu Oferă Metoda de Plată Preferată de Vizitator

O ultimă problemă la care ar trebui să te gândești este posibilitatea ca magazinul tău să nu accepte îndeajuns de multe metode de plată. Unii vizitatori ar putea opta să schimbe magazinul online de la care comandă decât să schimbe modul de plată cu care este obișnuit.

În această situație, soluția este clară: trebuie să incorporezi cât mai multe metode de plată pentru a satisface o gamă largă de preferințe. Iți recomandăm să adaugi opțiunea de a plăti cu cardul la livrare. Această metodă a devenit populară în occident și începe deja să prindă tracțiune și în România.

Ținând cont de aceste posibile piedici și de experiența vizitatorilor pe site, vei avea o rată de conversie mai bună. Chiar și o schimbare aparent mică, cum ar fi o pagină dedicată costurilor de transport, poate avea un efect puternic asupra vânzărilor unui magazin online.

Articole similare

Postat în Marketing Online CRO Creșterea vânzărilor De:
Alex Iftode